BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse. (Sursa: DEX '98 )

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș. (Sursa: DEX '98 )

BAȘ2, adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš. (Sursa: DEX '98 )

BAS2 ~și m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse (Sursa: NODEX )

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse]. (Sursa: DN )

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse) (Sursa: MDN )

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cântăreț a cărui voce e aptă să cânte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse). (Sursa: DLRM )

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în românește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș. (Sursa: DLRM )

BAȘ2 adv. (Reg.) Chiar, întocmai. – Sb. baš (< tc.). (Sursa: DLRM )

baș1 (rar) adv. (Sursa: DOOM 2 )

baș2 (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași (Sursa: DOOM 2 )

baș3 (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n. (Sursa: DOOM 2 )

BAS s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.) (Sursa: Sinonime )

BAȘ adv. v. chiar, tocmai. (Sursa: Sinonime )

BAȘ s. v. staroste. (Sursa: Sinonime )

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso. (Sursa: DER )

baș adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt. (Sursa: DER )

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc. (Sursa: DER )

bas (cântăreț) s. m., pl. bași (Sursa: Ortografic )

baș adv. (Sursa: Ortografic )

baș s. n. (Sursa: Ortografic )

bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas. (Sursa: Scriban )

baș-bulubáșă V. bulubașă. (Sursa: Scriban )

bașn, pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa, bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-major de infanterie), baș-hoț (mare hoț). V. arhi-, para-, stră-, vel-. – În Banat. (după sîrb.) „chear, tocmai”. V. baron. (Sursa: Scriban )

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine. (Sursa: DE )