BANCRÚT s.m. Bancrutar. [< germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere]. (Sursa: DN )
BANCRÚT s.m. Bancrutar. (din germ. Bankrott) (Sursa: MDN )
bancrút (rar) s. m., pl. bancrúți (Sursa: DOOM 2 )
BANCRÚT, bancruți, s.m. (sil. mf. banc-). (Sursa: DOOM )
bancrút s. m. (sil. mf. banc -), pl. bancrúți (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
bancrut   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bancrut bancrutul
plural bancruți bancruții
genitiv-dativ singular bancrut bancrutului
plural bancruți bancruților
vocativ singular —
plural —