DEX: bancruta « Back BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren. (Sursa: DEX '98 ) A BANCRUTÁ ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment. [Sil. banc-ru-] /<germ. bankrottieren (Sursa: NODEX ) BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren]. (Sursa: DN ) BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. (< germ. bankrottieren) (Sursa: MDN ) bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză (Sursa: DOOM 2 ) BANCRUTÁ vb. v. falimenta. (Sursa: Sinonime ) bancrutá vb. (sil. mf. banc-), ind. prez. 1 sg. bancrutéz, 3 sg. și pl. bancruteáză (Sursa: Ortografic ) Declinări/Conjugări bancruta   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a (a) bancruta bancrutare bancrutat bancrutând singular plural bancrutează bancrutați numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect singular I (eu) bancrutez (să) bancrutez bancrutam bancrutai bancrutasem a II-a (tu) bancrutezi (să) bancrutezi bancrutai bancrutași bancrutaseși a III-a (el, ea) bancrutează (să) bancruteze bancruta bancrută bancrutase plural I (noi) bancrutăm (să) bancrutăm bancrutam bancrutarăm bancrutaserăm, bancrutasem* a II-a (voi) bancrutați (să) bancrutați bancrutați bancrutarăți bancrutaserăți, bancrutaseți* a III-a (ei, ele) bancrutează (să) bancruteze bancrutau bancrutară bancrutaseră * Formă nerecomandată bancrută   substantiv feminin nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular bancrută bancruta plural bancrute bancrutele genitiv-dativ singular bancrute bancrutei plural bancrute bancrutelor vocativ singular bancrută, bancruto plural bancrutelor