BĂRDÁC, (1) bărdace, s. n., (2) bărdaci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Donicioară cu o capacitate de circa o oca. 2. Varietate indigenă de prun. – Din tc. bardák. (Sursa: DEX '98 )

BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac. (Sursa: DEX '98 )

BĂRDÁCĂ ~ce f. 1) Fructul bărdacului. 2) pop. Cană mică (de lemn sau de lut), strâmtă la gură, folosită pentru băut. /<turc. bardak (Sursa: NODEX )

BĂRDÁC, (1) bărdace, s. n., (2) bărdaci, s. m. 1. Vas de lemn asemănător cu o doniță, folosit uneori ca unitate de măsură pentru lichide. 2. Varietate indigenă de prun. – Tc. bardák. (Sursa: DLRM )

BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Cană mică de pământ cu toartă, din care se bea apă, lapte etc. 2. Varietate indigenă de prune lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Tc. bardak. (Sursa: DLRM )

bărdácă (-ce), s. f. – 1. Ulcică. – 2. Varietate de prună. – var. bărdac, bardac(ă). Megl. bărdac. Tc. bardak (Moklosich, Fremdw., 77; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 230; Ronzevalle 43), cf. cuman. bardac (Kuun 123), bg. bardak. Sensul 2 apare și în tc. (Sursa: DER )

bărdácă s. f. /bărdác s. n. (vas mic de pământ), pl. bărdáce (Sursa: Ortografic )

bărdácă (prună) s. f., g.-d. art. bărdácei; pl. bărdáce (Sursa: Ortografic )

1) bardác n., pl. e (turc. bardak, cană; alb. sîrb. bg. bardak, ngr. bardáki). Cănuță saŭ ulcică de băut făcută din lut orĭ și din lemn. – Și bardacă, f. pl. e și bărdăcĭ. (Sursa: Scriban )