BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude. (Sursa: DEX '98 )

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis (Sursa: NODEX )

BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude]. (Sursa: DN )

BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude) (Sursa: MDN )

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Fr. béatitude (lat. lit. beatitudo, -inis). (Sursa: DLRM )

BEATITÚDINE s. v. fericire. (Sursa: Sinonime )

beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii (Sursa: Ortografic )

beatitúdine f. (lat. beatitúdo -údinis). Fericire supremă și eternă. Cele opt beatitudini, cele opt fericirĭ ale evangheliiĭ. (Sursa: Scriban )