BETEÁLĂ s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteală s. f.] 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion. (Sursa: DEX '98 )

BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); bată; p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată. (Sursa: DEX '98 )

BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali (Sursa: NODEX )

BETELÍE ~i f. 1) Fâșie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); bată. 2) Tivitură făcută în partea de sus a fustei sau a pantalonilor, prin care se trece o gumă, un șiret etc. în scopul ajustării. [Art. betelia; G.-D. beteliei; Sil. -li-e] /Din bată (Sursa: NODEX )

BETÉL s.m. Piper agățător, care crește în India și Indonezia. [< fr. bétel < cuv. din Malabar]. (Sursa: DN )

BETÉL s.m. Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante cultivat pentru frunzele sale, cu gust înțepător. (din fr. bétel, port. betele) (Sursa: MDN )

BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteálă s. f.] – Ngr. petáli. (Sursa: DLRM )

BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată. (Sursa: DLRM )

BETÉL, beteli, s.m. Arbust cățărător ale cărui frunze pot fi mestecate. – Din fr. bétel. (Sursa: DOOM )

BETEALA-REGÍNEI s. v. drăgaică, sânziană albă. (Sursa: Sinonime )

BETEÁLĂ s. (reg.) tel. (~ miresei). (Sursa: Sinonime )

BETELÍE s. bată, (reg.) brăcinăriță, (Olt. și Transilv.) veacă. (Sursa: Sinonime )

beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29. (Sursa: DER )

beteálă s. f., g.-d. art. betélii (Sursa: Ortografic )

betél s. m., pl. betéli (Sursa: Ortografic )

betelíe s. f., art. betelía, g.-d. art. betelíei; pl. betelíi, art. betelíile (Sursa: Ortografic )

betél m., pl. lĭ (fr. bétel, d. ind. betie). Un fel de piper agățător. S.n. Un amestec de substanțe (în care foile de betel formează baza) pe care indieniĭ îl mestecă în gură. V. sacîz. (Sursa: Scriban )

betelíe f. (din bertelie [Lex. Bud.] infl. d. bată-bete și ruda cu it. bertelle și fr. bretelles, bretele, d. vgerm. brittil, frîŭ. Dac., 2, 651). Cingătoarea izmenelor, pantalonilor saŭ fusteĭ (o bată lată cusută de această îmbrăcăminte). – În Olt. betélcă, pl. ĭ (Cdr.). (Sursa: Scriban )