BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta. (Sursa: DEX '98 )

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvântarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvântată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvânta. (Sursa: DLRM )

BINECUVÂNTÁT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ă Fecioară!) 2. v. preamărit. (Sursa: Sinonime )

BINECUVÂNTÁT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util. (Sursa: Sinonime )

Binecuvântat ≠ afurisit (Sursa: Antonime )

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. a**l. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. a**l. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti). (Sursa: DEX '98 )

A BINECUVÂNTÁ ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta (Sursa: NODEX )

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti). (Sursa: DLRM )

BINECUVÂNTÁ vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări. (Sursa: Sinonime )

A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema (Sursa: Antonime )

binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează). (Sursa: DER )

binecuvântá vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză (Sursa: Ortografic )

binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate. (Sursa: Scriban )

binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea). (Sursa: Scriban )