binedispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binedispún, 2 sg. binedispúi, 1 pl. binedispúnem; conj. prez. 3 să binedispúnă; ger. binedispúnând; part. binedispús (Sursa: DOOM 2 )
Declinări/Conjugări
binedispune   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) binedispune binedispunere binedispus binedispunând singular plural
binedispune binedispuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) binedispun (să) binedispun binedispuneam binedispusei binedispusesem
a II-a (tu) binedispui (să) binedispui binedispuneai binedispuseși binedispuseseși
a III-a (el, ea) binedispune (să) binedispună, binedispuie binedispunea binedispuse binedispusese
plural I (noi) binedispunem (să) binedispunem binedispuneam binedispuserăm binedispuseserăm, binedispusesem*
a II-a (voi) binedispuneți (să) binedispuneți binedispuneați binedispuserăți binedispuseserăți, binedispuseseți*
a III-a (ei, ele) binedispun (să) binedispună, binedispuie binedispuneau binedispuseră binedispuseseră
* Formă nerecomandată