« Back
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita. (Sursa: DEX '98 )
BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita) (Sursa: MDN )
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita. (Sursa: DLRM )
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse) (Sursa: DOOM 2 )
binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită (Sursa: Ortografic )
binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
binemerita   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) binemerita binemeritare binemeritat binemeritând singular plural
binemerită binemeritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) binemerit (să) binemerit binemeritam binemeritai binemeritasem
a II-a (tu) binemeriți (să) binemeriți binemeritai binemeritași binemeritaseși
a III-a (el, ea) binemerită (să) binemerite binemerita binemerită binemeritase
plural I (noi) binemerităm (să) binemerităm binemeritam binemeritarăm binemeritaserăm, binemeritasem*
a II-a (voi) binemeritați (să) binemeritați binemeritați binemeritarăți binemeritaserăți, binemeritaseți*
a III-a (ei, ele) binemerită (să) binemerite binemeritau binemeritară binemeritaseră
* Formă nerecomandată