BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a vedea obiectele situate la (mare) distanță. – Din fr. binocle. (Sursa: DEX '98 )

BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din două lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele așezate la distanță. 2. Pansament care acoperă amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle]. (Sursa: DN )

BINÓCLU s. n. 1. instrument optic din două lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanță. 2. pansament care acoperă amândoi ochii. (< fr. binocle, lat. binoculus) (Sursa: MDN )

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre așezate paralel la o distanță egală cu cea dintre pupilele observatorului, folosit pentru a vedea obiectele situate la distanță. – Fr. binocle. (Sursa: DLRM )

binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri (Sursa: DOOM 2 )

BINÓCLU s. (înv.) perspectivă. (Privește prin ~.) (Sursa: Sinonime )

binóclu (binócluri), s. n. – Instrument optic folosit pentru a vedea obiectele la distanță. Fr. binocle. – Der. binocla, vb. (a privi cu binoclu; a privi pe furiș); binocular, adj. din fr. binoculaire. (Sursa: DER )

binóclu s. n. (sil. -clu; mf. bin-), art. binóclul; pl. binócluri (Sursa: Ortografic )

binóclu n., pl. urĭ saŭ oacle (fr. binocle, d. lat. buni, cîte doĭ, și oculus. V. monoclu). Ocheană cu doŭă tuburi de privit, uzitată în armată, la teatru ș.a. – Vulg. be-. (Sursa: Scriban )

BINÓCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanță. 2) Fel de pansament, care acoperă ambii ochi; pansament binocular. [Sil. -no-clu] /<fr. binocle (Sursa: NODEX )