BLESTÉM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare). (Sursa: DEX '98 )

A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare (Sursa: NODEX )

BLESTÉM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema (Sursa: NODEX )

BLESTÉM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: bléstem] – Postverbal al lui blestema. (Sursa: DLRM )

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare (< blasphemare). (Sursa: DLRM )

BLESTÉM s. 1. imprecație, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile lui conțin multe ~.) 2. v. excomunicare. (Sursa: Sinonime )

BLESTÉM s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie. (Sursa: Sinonime )

BLESTEMÁ vb. v. excomunica. (Sursa: Sinonime )

A blestema ≠ a binecuvânta (Sursa: Antonime )

blestemá (-m, -át), vb. – 1. A huli, a ocărî. – 2. (Refl.) A face jurămînt, a se jura. – 3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. – Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *blastēmāre, der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atestă existența formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. și it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un der. de la lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc, adj. (infam); blestemățește, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemăți, vb. (a ajunge rău); blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general). (Sursa: DER )

blestém s. n., pl. blestéme (Sursa: Ortografic )

blestemá vb., ind. prez. 1 bléstem/blestém, 3 sg. și pl. bléstemă/blestémă (Sursa: Ortografic )

blăstắm (est) și blestém (vest) n., pl. e (d. a blăstăma, ca și lat. pop. blastéma; fr. blâme, sp. pg. lástima). Invocarea urgiiĭ dumnezeĭștĭ contra cuĭva, ca: ardă-l focu, bată-l Dumnezeŭ saŭ (în glumă), bată-l norocu. Nenorocire de care nu poțĭ scăpa: e un blăstăm pe capu Jidanilor să n’aibă țară. – Vechi blăstem. (Sursa: Scriban )

blestem- V. blăstăm-. (Sursa: Scriban )

BLESTÉM (‹ blestema) s. n. Invocație cu funcție de sancțiune, prin care se cheamă mînia sau urgia unei divinități asupra unei ființe sau obiect în scop de răzbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam și Eva, după înfruptarea din Pomul Cunoștinței, anulat apoi prin răscumpărarea săvîrșită de Hristos. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. (Sursa: DE )

Declinări/Conjugări
blestem   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular blestem blestemul
plural blesteme blestemele
genitiv-dativ singular blestem blestemului
plural blesteme blestemelor
vocativ singular
plural

blestem   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular blestem blestemul
plural blesteme blestemele
genitiv-dativ singular blestem blestemului
plural blesteme blestemelor
vocativ singular
plural

blestema   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) blestema blestemare blestemat blestemând singular plural
bleste blestemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) blestem (să) blestem blestemam blestemai blestemasem
a II-a (tu) blestemi (să) blestemi blestemai blestemași blestemaseși
a III-a (el, ea) bleste (să) blesteme blestema blestemă blestemase
plural I (noi) blestemăm (să) blestemăm blestemam blestemarăm blestemaserăm, blestemasem*
a II-a (voi) blestemați (să) blestemați blestemați blestemarăți blestemaserăți, blestemaseți*
a III-a (ei, ele) bleste (să) blesteme blestemau blestema blestemaseră
* Formă nerecomandată