búnă-credínță s. f., art. búna-credínță, g.-d. art. búnei-credínțe (Sursa: Ortografic )

BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință. (Sursa: DLRM )

búnă-credínță (onestitate) s. f., art. búna-credínță (dar: buna lui credință), g.-d. art. búnei-credínțe (Sursa: DOOM 2 )