|
BURGHEZÍ, burghezesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se îmburghezi. – Din burghez. (Sursa: DEX '98 )
BURGHEZÍ, burghezesc, vb. IV. Refl. (Peior.) A adopta deprinderi sau concepții burgheze; a deveni burghez. – Din burghez. (Sursa: DLRM )
burghezí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se burghezéște, imperf. 3 sg. se burghezeá; conj. prez. 3 să se burghezeáscă (Sursa: DOOM 2 )
burghezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burghezésc, imperf. 3 sg. burghezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. burghezeáscă (Sursa: Ortografic )
2) burghezésc v. tr. (d. burghez). Fam. Prefac în burghez. V. refl. S’au burghezit și boĭeriĭ! (Sursa: Scriban )
| burghez (pl. -i) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | burghez | burghezul | burgheză | burgheza | | plural | burghezi | burghezii | burgheze | burghezele | | genitiv-dativ | singular | burghez | burghezului | burgheze | burghezei | | plural | burghezi | burghezilor | burgheze | burghezelor | | vocativ | singular | burghezule | burghezo | | plural | burghezilor | burghezelor | | burghezi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) burghezi | burghezire | burghezit | burghezind | singular | plural | | burghezește | burgheziți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | burghezesc | (să) burghezesc | burghezeam | burghezii | burghezisem | | a II-a (tu) | burghezești | (să) burghezești | burghezeai | burgheziși | burgheziseși | | a III-a (el, ea) | burghezește | (să) burghezească | burghezea | burghezi | burghezise | | plural | I (noi) | burghezim | (să) burghezim | burghezeam | burghezirăm | burgheziserăm, burghezisem* | | a II-a (voi) | burgheziți | (să) burgheziți | burghezeați | burghezirăți | burgheziserăți, burgheziseți* | | a III-a (ei, ele) | burghezesc | (să) burghezească | burghezeau | burgheziră | burgheziseră | * Formă nerecomandată |