CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților sau de apreciere a muncii cuiva; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient”, cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. (Sursa: DEX '98 )

CALIFICATÍV, -Ă adj. Care califică, care arată o calitate, o însușire. // s.n. Cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. V. atribut, epitet. ♦ Notă, mențiune cu care se apreciază sârguința și purtarea elevilor și a studenților sau activitatea oamenilor muncii. [< fr. qualificatif]. (Sursa: DN )

CALIFICATÍV, -Ă I. adj. care califică, arată o calitate. II. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. ◊ notă, mențiune cu care se apreciază sârguința elevilor și a studenților, activitatea oamenilor muncii. (< fr. qualificatif) (Sursa: MDN )

CALIFICATÍV1, calificative, s. n. Termen prin care caracterizăm o persoană sau un lucru. ♦ Sistem de notare a sârguinței și a purtării elevilor și studenților în învățământul tehnic și superior; fiecare dintre indicațiile „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cu care se notează această sârguință. – Fr. qualificatif. (Sursa: DLRM )

CALIFICATÍV2, -Ă, calificativi, -e, adj. Care califică (3). Adjectiv calificativ. – Fr. qualificatif. (Sursa: DLRM )

CALIFICATÍV s. 1. v. epitet. 2. v. apelativ. (Sursa: Sinonime )

calificatív adj. m., pl. calificatívi; f. sg. calificatívă, pl. calificatíve (Sursa: Ortografic )

calificatív s. n., pl. calificatíve (Sursa: Ortografic )

calificatív, -ă adj. (mlat. qualificativus). Relativ la calificare: adjectiv calificativ. S. n., pl. e. Cuvînt care exprimă calitatea, modu de a fi: l-a gratificat cu calificativele cele maĭ urîte. (Sursa: Scriban )

CALIFICATÍV1 ~ă (~i, ~e) Care califică. Adjectiv ~ . /<fr. qualificatif (Sursa: NODEX )

CALIFICATÍV2 ~e n. 1) Termen prin care o persoană sau un lucru se include într-o anumită categorie pe baza trăsăturilor proprii. 2) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților. 3) Fiecare dintre indicațiile („excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”) specifice acestui sistem de notare. /<fr. qualificatif (Sursa: NODEX )