CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf. (Sursa: DEX '98 )

CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf (Sursa: NODEX )

CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf. (Sursa: DLRM )

CANÁF s. v. ciucure. (Sursa: Sinonime )

canáf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa. (Sursa: DER )

canáf s.n. / s.m., pl. canáfuri / canáfi (Sursa: Ortografic )

canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz. (Sursa: Scriban )