CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela). (Sursa: DEX '98 )

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, prevăzut la un capăt cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Ngr. kanélla. (Sursa: DLRM )

CANEÁ s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.) (Sursa: Sinonime )

caneá s. f., art. caneáua, g.-d. art. canélei; pl. canéle (Sursa: Ortografic )

caneá f., pl. ele (din pl. canele pin [!] a**l. cu nuĭa, vergea). Sud. Est. Canelă. (Sursa: Scriban )

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kina „căneală”. (Sursa: DEX '98 )

A CĂNÍ ~ésc tranz. pop. (mai ales părul) A vopsi în negru. /cf. turc. kina (Sursa: NODEX )

CANEÁ ~éle f. Țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul. [Art. caneaua; G.-D. canelei] /<ngr. kanélla (Sursa: NODEX )

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. A vopsi (în negru) părul, lâna etc. – Din căneală. (Sursa: DLRM )

caná/caneá s. f., art. canáua/caneáua, g.-d. art. canálei/canélei; pl. canále/canéle, art. canálele/canélele (Sursa: DOOM 2 )

căní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănésc, imperf. 3 sg. căneá; conj. prez. 3 sg. și pl. căneáscă (Sursa: Ortografic )

canélă f., pl. e (ngr. kanélla, d. it. cannella, dim. d. lat. canna, trestie; fr. cannelle. V. canon, canulă, canal, canonadă). Dun. de jos. Cep găurit care se închide și se deschide după voĭe oprind orĭ dînd drumu lichiduluĭ. – Și caná (sud)și caneá (sud, est). V. slăvină și robinet. (Sursa: Scriban )

cănésc v. tr. (d. caná 2). Văpsesc [!] păru. (Sursa: Scriban )