CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. (Sursa: DEX '98 )

CARÁT ~e n. 1) Cantitate de aur curat conținută într-un aliaj egală cu a 24-a parte din masa totală. Aur de 18 ~e. 2) Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. /<fr. carat (Sursa: NODEX )

CARÁT s.n. 1. Unitate de măsură a proporției de aur în aliaje, egală cu a 24-a parte din masa totală a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele prețioase, egală cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. ♦ Cotă de participare la o societate comercială. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qîrât – a douăzeci și patra parte]. (Sursa: DN )

CARÁT s. n. 1. indice al proporției de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală. 2. unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. 3. (fig.) grad, intensitate. (< fr. carat, lat. carratus) (Sursa: MDN )

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua aurul dintr-un aliaj de aur, egală cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de greutate pentru pietre prețioase, egală cu 200-206 miligrame. – Fr. carat. (Sursa: DLRM )

carát (unitate de măsură, cotă de participare) s. n., pl. caráte (Sursa: Ortografic )

carát n., pl. e (fr. carat, it. carato, d. ar. gĭrat, care vine d. vgr. kerátion, roșcovă, dim. d. kéras, corn. Cu sîmburiĭ de roșcovă, se cîntăreaŭ diamantele). Partea de aur pur care cîntărește a 24-a parte din greutatea totală a unuĭ aliaj: aur de 20 de carate. O mică greutate (21 de centigrame) de cîntărit diamantele: diamant de 5 carate. V. roșcovă și batcă 2. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
carat   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carat caratul
plural carate caratele
genitiv-dativ singular carat caratului
plural carate caratelor
vocativ singular
plural

căra   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) căra cărare cărat cărând singular plural
ca cărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) car (să) car căram cărai cărasem
a II-a (tu) cari (să) cari cărai cărași căraseși
a III-a (el, ea) ca (să) care căra cără cărase
plural I (noi) cărăm (să) cărăm căram cărarăm căraserăm, cărasem*
a II-a (voi) cărați (să) cărați cărați cărarăți căraserăți, căraseți*
a III-a (ei, ele) ca (să) care cărau căra căraseră
* Formă nerecomandată

cărat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cărat căratul căra cărata
plural cărați cărații cărate căratele
genitiv-dativ singular cărat căratului cărate căratei
plural cărați căraților cărate căratelor
vocativ singular
plural