CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. (Sursa: DEX '98 )

CARÁT s.n. 1. Unitate de măsură a proporției de aur în aliaje, egală cu a 24-a parte din masa totală a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele prețioase, egală cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. ♦ Cotă de participare la o societate comercială. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qîrât – a douăzeci și patra parte]. (Sursa: DN )

CARÁT s. n. 1. indice al proporției de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală. 2. unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. 3. (fig.) grad, intensitate. (< fr. carat, lat. carratus) (Sursa: MDN )

CARÁT, carate, s. n. 1. Unitate de măsură întrebuințată pentru a evalua aurul dintr-un aliaj de aur, egală cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de greutate pentru pietre prețioase, egală cu 200-206 miligrame. – Fr. carat. (Sursa: DLRM )

carát (unitate de măsură, cotă de participare) s. n., pl. caráte (Sursa: Ortografic )

carát n., pl. e (fr. carat, it. carato, d. ar. gĭrat, care vine d. vgr. kerátion, roșcovă, dim. d. kéras, corn. Cu sîmburiĭ de roșcovă, se cîntăreaŭ diamantele). Partea de aur pur care cîntărește a 24-a parte din greutatea totală a unuĭ aliaj: aur de 20 de carate. O mică greutate (21 de centigrame) de cîntărit diamantele: diamant de 5 carate. V. roșcovă și batcă 2. (Sursa: Scriban )

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. (Sursa: DEX '98 )

CĂRÁT s. n. 1. Acțiunea de a (se) căra; transport de materiale (în cantitate mare). 2. Timpul când se cară fânul sau recolta. – V. căra. (Sursa: DEX '98 )

A CĂRÁ car tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare (Sursa: NODEX )

A SE CĂRÁ mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare (Sursa: NODEX )

CARÁT ~e n. 1) Cantitate de aur curat conținută într-un aliaj egală cu a 24-a parte din masa totală. Aur de 18 ~e. 2) Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g. /<fr. carat (Sursa: NODEX )

CĂRÁT n. 1) v. A CĂRA și A SE CĂRA. 2) rar Timpul când se cară recolta. /v. a (se) căra (Sursa: NODEX )

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum). (Sursa: DLRM )

CĂRÁT s. n. Acțiunea de a căra. 1. Transportul unor materiale. 2. Timpul când se cară fânul sau recolta. (Sursa: DLRM )

CAR DE ASÁLT s. v. tanc. (Sursa: Sinonime )

CĂRÁ vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi. (Sursa: Sinonime )

CĂRÁT s. cărare, ducere, dus, purtare, transport, transportare. (~ul cuiva în spate.) (Sursa: Sinonime )

cărá (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205). (Sursa: DER )

cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre (Sursa: Ortografic )

cărát s. n. (Sursa: Ortografic )

3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ! (Sursa: Scriban )

cărát n., pl. urĭ (d. car 3). Acțiunea de a căra mereŭ: căratu lemnelor. V. cărătură. (Sursa: Scriban )