CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. (Sursa: DEX '98 )

CARTÉL ~uri n. 1) ec. Uniune economică în cadrul căreia întreprinderile participante stabilesc în comun planul de colaborare, păstrându-și totodată independența de producție. 2) înv. Convenție între state cu privire la schimbul sau la răscumpărarea prizonierilor. 3) Coaliție politică între două sau mai multe partide. /<engl. cartel (Sursa: NODEX )

CARTÉL s.n. 1. (Ec.) Uniune monopolistă în cadrul căreia întreprinderile cartelate stabilesc în comun condițiile de vânzare a mărfurilor, sistemul de formare a prețurilor, repartizarea piețelor de aprovizionare și desfacere etc., fiecare dintre ele păstrându-și independența de producție și de vânzare. 2. Coaliție politică între mai multe partide. [Pl. -luri. / < fr. cartel]. (Sursa: DN )

CARTÉL s. n. 1. uniune monopolistă în cadrul căreia întreprinderile participante stabilesc prețurile și condițiile de vânzare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere. 2. coaliție politică între mai multe partide, grupuri profesionale, sindicale în vederea unor acțiuni și scopuri comune. (< fr., engl. cartel) (Sursa: MDN )

CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Una dintre formele monopolurilor capitaliste, în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție stabilind prețuri de vânzare unice și regiuni geografice de desfacere pentru fiecare în parte, în vederea eliminării concurenței și a obținerii de cât mai multe profituri. 2. (În statele burgheze) Alianță între două sau mai multe partide politice. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Fr. cartel. (Sursa: DLRM )

cartél (-le), s. n. – Uniune monopolistă a mai multor întreprinderi. – Var. cartelă, s. f. (bucată de hîrtie cu bonuri detașabile). It. cartello, fr. cartel. -Der. cartela, vb. (a forma un cartel). (Sursa: DER )

cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri (Sursa: Ortografic )

cartél n., pl. e și urĭ (fr. cartel, d. it. cartello, care vine d. carta, cartă). Provocare scrisă. Convențiune, învoĭală, alianță comercială saŭ politică. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
cartel   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cartel cartelul
plural carteluri cartelurile
genitiv-dativ singular cartel cartelului
plural carteluri cartelurilor
vocativ singular
plural