CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un. (Sursa: DEX '98 )

CEAÚN ~e n. 1) Vas (din fontă) în formă emisferică, prevăzut cu două torți, în care se pregătesc bucate. ~ pentru mămăligă. 2) Conținut al unui asemenea vas. Un ~ de sarmale. ◊ Negru ca ~ul (sau negru ca fundul ~ului) expresie folosită pentru a reda nuanța cea mai închisă de negru. [Sil. cea-un] /<tăt. ța(h)un (Sursa: NODEX )

CEAÚN, ceaune, s. n. Căldare (mică) de tuci, cu fundul rotund, în care se fierbe de obicei mămăliga. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Tătar ča(h)un (ucr. ča(v)un). (Sursa: DLRM )

CEAÚN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.) (Sursa: Sinonime )

ceaún (ceaune), – s. n. 1. Căldare de fier, oală mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tăt. čahun „ceaun” (Gaster, ZRPh., V, 169; Șeineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen „fontă, tuci”, rut. ča(v)un „ceaun”. – Der. ce(a)unar, s. m. (cioban care se îngrijește de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173). (Sursa: DER )

ceaún s. n., pl. ceaúne (Sursa: Ortografic )

ceaún n., pl. e (rut. čaun, čahun, čavun, ceaun, d. tăt. ča[h]un; rus. čugún, fontă, tucĭ). Vas de fontă în care se face mămăligă. Cumpăna orizontală a zidaruluĭ. – În Munt. și ceaon (pl. oane) și tucĭ. (Sursa: Scriban )