CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément. (Sursa: DEX '98 )

CEMÉNT n. 1) Aliaj care servește la cementarea pieselor de oțel. 2) biol. Substanță care face legătura între celule. /<fr. cément (Sursa: NODEX )

CEMÉNT s.n. 1. Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2. Substanță care acoperă rădăcina dintelui. [< fr. cément]. (Sursa: DN )

CEMÉNT1 s. n. 1. praf cu care se cementează piesele de oțel. ♦ ~ dentar = material în obturația cariilor și la fixarea unor proteze. 2. substanță la rădăcina dintelui. (< fr. cément) (Sursa: MDN )

CEMENT2(O)- elem. „cement dentar”. (< fr. cémen-to/o/-, cf. lat. cementum, pietriș) (Sursa: MDN )

CEMÉNT, cementuri, s. n. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. – După fr. cément. (Sursa: DLRM )

cemént (met.) s. n., pl. ceménturi (Sursa: Ortografic )

cemént n., pl. e (lat. caementum, bloc de peatră [!] cĭoplit. V. ciment). Materie (cărbune, cărămizĭ pisate ș. a.) cu care se învelește un corp metalic ca să-l facĭ oțel, să separĭ auru de argint ș. a. Tartru dentar. (Sursa: Scriban )

CEMENT (‹ fr.) s. n. 1. Agent folosit în operația de cementare; amestec de cementare. 2. (ANAT.) Substanță dură care intră în structura dinților. ♦ C. intercelular = substanță care leagă celulele între ele. 3. (În stomatologie) Substanță utilizată pentru obturarea spațiilor cariate. 4. (MED. VET.) Boală contagioasă provocată de un virus la purceii de 8-10 săptămîni. (Sursa: DE )