CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita. (Sursa: DEX '98 )

CENOBÍT s.m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală. [< fr. cénobite, cf. lat. coenobita]. (Sursa: DN )

CENOBÍT s. m. călugăr care trăiește într-o mănăstire. (< fr. cénobite, lat. coenobita) (Sursa: MDN )

CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Fr. cénobite (lat. lit. coenobita). (Sursa: DLRM )

CENOBÍT s. (BIS.) (înv.) chinovit. (~ul este călugărul care trăiește într-o mănăstire.) (Sursa: Sinonime )

cenobít s. m., pl. cenobíți (Sursa: Ortografic )

cenobít m. (lat. coenobita, vgr. koinobiátes). Călugăr din cenobiŭ. – Și chinovit (după ngr.). – Fem. -ítă, pl. e. V. anahoret. (Sursa: Scriban )

CENOBÍT ~ți m. 1) Călugăr care trăiește într-un cenobiu. /<fr. cénobite, lat. coenobita (Sursa: NODEX )

Declinări/Conjugări
cenobit   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cenobit cenobitul
plural cenobiți cenobiții
genitiv-dativ singular cenobit cenobitului
plural cenobiți cenobiților
vocativ singular
plural