CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio. (Sursa: DEX '98 )

CENÓBIU n. livr. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. /<it. cenobio (Sursa: NODEX )

CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață]. (Sursa: DN )

CENÓBIU s. n. 1. mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. 2. (biol.) colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. 3. grup de celule în colonii, la cloroficee. (< it. cenobio, lat. cenobium) (Sursa: MDN )

cenóbiu s. n. (Sursa: Ortografic )

cenóbiŭ n. (vgr. koinóbion, d. koinós, comun, și bíos, vĭață. V. chinonic). Comunitate de călugărĭ, mînăstire, schit, obștejitie. – Și chinovíe (după mgr. kinóvion, vsl. kinoviĭa). (Sursa: Scriban )