CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus. (Sursa: DEX '98 )

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare. (Sursa: DEX '98 )

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare (Sursa: NODEX )

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare (Sursa: NODEX )

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa (Sursa: NODEX )

CERT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus (Sursa: NODEX )

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus]. (Sursa: DN )

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo]. (Sursa: DN )

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus) (Sursa: MDN )

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa. (Sursa: DLRM )

CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Lat. lit. certus. (Sursa: DLRM )

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare. (Sursa: DLRM )

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.) (Sursa: Sinonime )

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie. (Sursa: Sinonime )

CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat. (Sursa: Sinonime )

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) (Sursa: Sinonime )

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi. (Sursa: Sinonime )

A certa ≠ a lăuda (Sursa: Antonime )

A se certa ≠ a se împăca (Sursa: Antonime )

Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur (Sursa: Antonime )

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s. n.; certificator, adj.; certitudine, s. f.; incertitudine, s. f. (Sursa: DER )

certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636). (Sursa: DER )

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi (Sursa: Ortografic )

cert adj. m., pl. cerți; f. sg. cértă, pl. cérte (Sursa: Ortografic )

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă (Sursa: Ortografic )

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă. (Sursa: Scriban )

1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V. cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert. (Sursa: Scriban )

2) cert, a -á v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s´aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ. (Sursa: Scriban )

CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685. (Sursa: DE )