CHÍMEN s. m. (Bot.) Chimion (1); p. restr. semințele acestei plante. – Din ngr. kíminon. Cf. bg. kimen. (Sursa: DEX '98 )

CHÍMEN s. m. (Bot.) Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbrele, ale cărei fructe aromatice sunt întrebuințate ca mirodenie sau în medicină (Carum carvi); chimion-de-câmp. – Ngr. kíminon. (Sursa: DLRM )

CHÍMEN s. v. chimion. (Sursa: Sinonime )

CHÍMEN s. v. coriandru. (Sursa: Sinonime )

chimén s. m. – Plantă cu semințe aromatice întrebuințate în medicină, bucătărie etc. (Carum Carvi). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, în parte prin intermediul sl. kjominŭ, kiminŭ (cf. bg. kimén, v. rus. kiminŭ, mag. kömény, cf. Vasmer, Gr., 77). Din același cuvînt gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s. m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Șeineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde închis). (Sursa: DER )

chímen s. m. (Sursa: Ortografic )

chímen (sud) și chimión (est) m. (ngr. [și vgr.] kýminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammôn; bg. kímen și kimión; lat. cuminum și cyminum, it. comino și cimino, fr. cumin; germ. kümmel, rus. kimin). 1) O plantă erbacee umbeliferă originară din estu Mediteraneĭ (cuminum cyminum). Semințele eĭ aromatice daŭ un uleĭ eteric care se întrebuințează în medicină și ca condiment pus în pîne [!] saŭ pe coaja pîniĭ și la facerea licorurilor. – 2) Secărea, altă plantă umbeliferă ale căreĭ semințe se întrebuințează asemenea în medicină și bucătărie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernușcă. (Sursa: Scriban )

CHÍMEN ~i m. 1) Plantă erbacee umbeliferă, având frunze penate și flori mici, ale cărei semințe aromatice se folosesc ca mirodenii și în medicină. 2) Semințele acestei plante; chimion. /<ngr. kiminon (Sursa: NODEX )

CHIMEN-DE-MÚNTE s. v. brioală. (Sursa: Sinonime )

CHIMEN-NÉGRU s. v. cernușcă, negrilică. (Sursa: Sinonime )

CHIMENUL-ÚRSULUI s. v. brioală. (Sursa: Sinonime )