CIMITÍR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. (Sursa: DEX '98 )

CIMITÍR ~e n. Loc special unde se îngroapă morții; țintirim. ~ul eroilor. ◊ ~ de mașini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieșite din uz. /<ngr. kimitírion, it. cimitero (Sursa: NODEX )

CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște. (Sursa: Sinonime )

cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019. (Sursa: DER )

cimitír s. n., pl. cimitíre (Sursa: Ortografic )

cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie. (Sursa: Scriban )