CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. (Sursa: DEX '98 )

CIOMÁG ~ége n. 1) Băț lung și gros cu măciulie la unul dintre capete; bâtă; măciucă; ghioagă. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. /<turc. çomak (Sursa: NODEX )

CIOMÁG s. bâtă, măciucă, (pop.) toroipan, (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămânjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dârjală, (Ban.) haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. și Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (înv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~ul.) (Sursa: Sinonime )

ciomág (ciomége), s. n. – 1. Băț mare și gros, bîtă. – 2. Lovitură dată cu bîta. – 3. Tăvălug de treierat. – 4. La cal, organ genital. – Mr. ciumag(ă), megl. ciămugà. Tc. çomak, çumak (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 131; Meyer 448; Lokotsch 438); cf. alb. tšomage, bg. çomak. – Der. ciomăgaș, s. m. (bătăuș); ciomăgeală, s. f. (bătaie cu ciomagul); ciomăgi, vb. (a bate, a cotonogi); ciomăgitor, adj. (care bate cu ciomagul); ciomăgos, adj. (noduros). (Sursa: DER )

ciomág s. n., pl. ciomége (Sursa: Ortografic )

cĭomág n., pl. ege (turc. čomak, čumak; pol. czumak, ung. csomak). Baston gros. Lovitură de cĭomag: a trage cuĭva un cĭomag. – În Olt. cĭumag. V. bîtă, reteveĭ, topuz. (Sursa: Scriban )