CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )

CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar (Sursa: NODEX )

CIUBUCÁR s. v. ciubuc. (Sursa: Sinonime )

ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre (Sursa: Ortografic )

cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ. (Sursa: Scriban )