CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )

CIUBUCÁR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar (Sursa: NODEX )

CIUBUCÁR s. v. șperțar. (Sursa: Sinonime )

ciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucári (Sursa: Ortografic )