COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. (Sursa: DEX '98 )

COLTÚC ~ce n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk (Sursa: NODEX )

COLTÚC s. v. perniță, pernuță, pui, puișor, puiuț. (Sursa: Sinonime )

coltúc (coltuce), s. n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110. (Sursa: DER )

coltúc s. n., pl. coltúce (Sursa: Ortografic )

coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne [!] lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ [!], pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.). (Sursa: Scriban )