COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. (Sursa: DEX '98 )

COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis (Sursa: NODEX )

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis]. (Sursa: DN )

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis) (Sursa: MDN )

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.) (Sursa: Sinonime )

compromís s. n., pl. compromísuri (Sursa: Ortografic )

compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune). (Sursa: Scriban )