CONCÓRDIE, s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia. (Sursa: DEX '98 )

CONCÓRDIE f. Stare de bună înțelegere între membrii unui grup; acord; armonie. Aici domnește ~a. [Art. concordia; G.-D. concordiei; Sil. -di-e] /<lat. concordia (Sursa: NODEX )

CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia]. (Sursa: DN )

CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia) (Sursa: MDN )

CONCÓRDIE s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire. (Sursa: Sinonime )

Concordie ≠ discordie (Sursa: Antonime )

concórdie s. f. (sil. -di-e), art. concórdia (sil. -di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei (Sursa: Ortografic )

concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, c****s, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie. (Sursa: Scriban )