CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. (Sursa: DEX '98 )

CONFRUNTÁ vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte]. (Sursa: DN )

CONFRUNTÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate. 2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți. (< fr. confronter, lat. confrontare) (Sursa: MDN )

CONFRUNTÁ vb. 1. v. compara. 2. v. întâlni. (Sursa: Sinonime )

confruntá (-t, -át), vb. – 1. A pune față în față pentru a verifica adevărul. – 2. A verifica, a compara. Fr. confronter, asimilat la frunte. (Sursa: DER )

confruntá vb., ind. prez. 1 sg. confrúnt, 3 sg. și pl. confrúntă (Sursa: Ortografic )

A CONFRUNTÁ confrúnt tranz. 1) (ființe, obiecte, fenomene) A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a compara. 2) jur. (martori) A interoga concomitent pentru a verifica autenticitatea declarațiilor. /<fr. confronter, lat. confruntare (Sursa: NODEX )

A SE CONFRUNTÁ mă confrúnt intranz. A se afla în fața unei situații sau probleme dificile. /<fr. se confronter, lat. confruntare (Sursa: NODEX )

confrúnt, a -á v. tr. (d. con- și frunte, după fr. con-fronter. V. în-frunt, a-front). Jur. Pun marturiĭ [!] în prezența acuzatuluĭ. Compar: a confrunta scriiturile. (Sursa: Scriban )