CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. (Sursa: DEX '98 )

A CONFUNDÁ confúnd tranz. (ființe, noțiuni, obiecte) A percepe în mod confuz; a identifica în mod greșit. /<fr. confondre, lat. confundere (Sursa: NODEX )

A SE CONFUNDÁ mă confúnd intranz. (elemente concrete sau abstracte) A se uni, formând un tot; a se împreuna; a se îmbina; a se contopi. /<fr. confondre, lat. confundere (Sursa: NODEX )

CONFUNDÁ vb. I. 1. tr. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul. 2. refl. A se contopi; a forma un tot. [P.i. confúnd. / < lat. confundere – a turna la un loc, a contopi, cf. it. confondere]. (Sursa: DN )

CONFUNDÁ vb. I. tr. a lua o persoană drept alta, un lucru drept altul. II. refl. a se contopi. (< fr. confondre, lat. confundere) (Sursa: MDN )

CONFUNDÁ vb. 1. a asemăna, a asemui, a semui. (L-a ~ cu altcineva.) 2. a greși, a încurca. (A ~ ușile.) 3. v. contopi. (Sursa: Sinonime )

A (se) confunda ≠ a deosebi, a discerne (Sursa: Antonime )

confundá (-d, -át), vb. – A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a se asemăna. Lat. confundere, asimilat la conj. vb. a înfunda (sec. XIX). – Der. confuz, adj., din fr. confus; confuzi(un)e, s. f., din fr. confusion. (Sursa: DER )

confundá vb., ind. prez. 1 sg. confúnd, 3 sg. și pl. confúndă (Sursa: Ortografic )

confúnd, a -á v. tr. (fr. confondre, d. lat. con-fúndere, a amesteca [d. con-, împreună, și fúndere, a turna], după cufund). Amestec: aceste doŭă rîurĭ îșĭ confundă apele. Nu disting: a confunda un om, un lucru cu altu. Fig. Pun în încurcătură, în neputință să răspundă, reduc la tăcere: a confunda un demagog. Uĭmesc: știrea asta mă confundă, amabilitatea ta mă confundă. V. refl. Mă turbur, mă încurc: rațiunea mi se confundă. Mă confund în scuze, le repet prea mult. (Sursa: Scriban )