|
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe, a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. (Sursa: DEX '98 )
CONJECTURÁ vb. I. tr. A judeca după aparență, a face o conjectură. / < fr. conjecturer]. (Sursa: DN )
CONJECTURÁ vb. tr. a judeca după aparență, prin conjectură. (< fr. conjecturer) (Sursa: MDN )
conjecturá vb., ind. prez. 1 sg. conjecturéz, 3 sg. și pl. conjectureáză (Sursa: Ortografic )
conjecturéz v. tr. (lat. conjecturare). Presupun, bănuĭesc. (Sursa: Scriban )
| conjectura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) conjectura | conjecturare | conjecturat | conjecturând | singular | plural | | conjecturează | conjecturați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | conjecturez | (să) conjecturez | conjecturam | conjecturai | conjecturasem | | a II-a (tu) | conjecturezi | (să) conjecturezi | conjecturai | conjecturași | conjecturaseși | | a III-a (el, ea) | conjecturează | (să) conjectureze | conjectura | conjectură | conjecturase | | plural | I (noi) | conjecturăm | (să) conjecturăm | conjecturam | conjecturarăm | conjecturaserăm, conjecturasem* | | a II-a (voi) | conjecturați | (să) conjecturați | conjecturați | conjecturarăți | conjecturaserăți, conjecturaseți* | | a III-a (ei, ele) | conjecturează | (să) conjectureze | conjecturau | conjecturară | conjecturaseră | * Formă nerecomandată | conjectură substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | conjectură | conjectura | | plural | conjecturi | conjecturile | | genitiv-dativ | singular | conjecturi | conjecturii | | plural | conjecturi | conjecturilor | | vocativ | singular | conjectură, conjecturo | | plural | conjecturilor | |