CONTONDÉNT, contondente, adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera. – Din fr. contondant. (Sursa: DEX '98 )

CONTONDÉNT, -Ă adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fără a tăia. [Cf. fr. contodant]. (Sursa: DN )

CONTONDÉNT, -Ă adj. (despre obiecte) tare, care provoacă contuzii fără a tăia. (< fr. contondant) (Sursa: MDN )

contondént adj. m., pl. contondénți; f. sg. contondéntă, pl. contondénte (Sursa: Ortografic )

contondént, V. contundent. (Sursa: Scriban )

contundént, -ă adj. (lat. contúndens, -éntis, d. con-túndere, a lovi. V. contuziune). Jur. Care strivește lovind, ca bastonu, cĭocanu ș. a. Opusu luĭ e tăĭetor orĭ împungător. – Fals contondent (fr. contondant). (Sursa: Scriban )