CONTRASÉNS s.n. Sens opus celui normal. [< fr. contresens]. (Sursa: DN )

CONTRASÉNS s. n. sens opus. (< fr. contrasens) (Sursa: MDN )

contraséns s. n., pl. contrasénsuri (Sursa: Ortografic )

contraséns n. (fr. contresens). Rar. Sens contrar celuĭ natural, direcțiunea opusă: contrasensu uneĭ stofe (răspăr). Falsă interpretare a unuĭ text. Lucru opus logiciĭ, rațiuniĭ: purtarea luĭ e un contrasens. V. nonsens. (Sursa: Scriban )