CORCOLÍ vb. IV. v. corconi. (Sursa: DEX '98 )
corcolí, corcolésc, vb. IV (pop.) 1. a îngriji prea mult de ceva sau de cineva; a răsfăța, a alinta, a dezmierda, a cocoli, a cocoloși, a răzgâia. 2. (refl.) a pierde timpul cu lucruri de nimic, a se codi, a zăbovi. 3. (refl.) a se culca, a se ghemui. (Sursa: DAR )
corcolí/corconí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcolésc/corconésc, imperf. 3 sg. corcoleá/corconeá; conj. prez. 3 sg. și pl. corcoleáscă/corconeáscă (Sursa: Ortografic )
cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese [!] slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc. (Sursa: Scriban )
corcolésc, corconésc, V. cocolesc. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
corcoli   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corcoli corcolire corcolit corcolind singular plural
corcolește corcoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corcolesc (să) corcolesc corcoleam corcolii corcolisem
a II-a (tu) corcolești (să) corcolești corcoleai corcoliși corcoliseși
a III-a (el, ea) corcolește (să) corcolească corcolea corcoli corcolise
plural I (noi) corcolim (să) corcolim corcoleam corcolirăm corcoliserăm, corcolisem*
a II-a (voi) corcoliți (să) corcoliți corcoleați corcolirăți corcoliserăți, corcoliseți*
a III-a (ei, ele) corcolesc (să) corcolească corcoleau corcoliră corcoliseră
* Formă nerecomandată