|
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări. (Sursa: DEX '98 )
cornărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cornăreáscă (Sursa: Ortografic )
cornărésc v. tr. Supun cornărituluĭ. V. intr. Țin plugu de coarne. (Sursa: Scriban )
| cornări verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) cornări | cornărire | cornărit | cornărind | singular | plural | | cornărește | cornăriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | cornăresc | (să) cornăresc | cornăream | cornării | cornărisem | | a II-a (tu) | cornărești | (să) cornărești | cornăreai | cornăriși | cornăriseși | | a III-a (el, ea) | cornărește | (să) cornărească | cornărea | cornări | cornărise | | plural | I (noi) | cornărim | (să) cornărim | cornăream | cornărirăm | cornăriserăm, cornărisem* | | a II-a (voi) | cornăriți | (să) cornăriți | cornăreați | cornărirăți | cornăriserăți, cornăriseți* | | a III-a (ei, ele) | cornăresc | (să) cornărească | cornăreau | cornăriră | cornăriseră | * Formă nerecomandată |