CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări. (Sursa: DEX '98 )
cornár, cornári, s.m. (înv.) 1. slujbaș care strângea cornăritul (v.). 2. cel care la arat ținea coarnele plugului; cornaci, cornici. 3. plug cu un singur corn. 4. stâlpul din colțul (cornul) casei; colțar. (Sursa: DAR )
cornár (persoană) s. m., pl. cornári (Sursa: Ortografic )
cornărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cornăreáscă (Sursa: Ortografic )
cornărésc v. tr. Supun cornărituluĭ. V. intr. Țin plugu de coarne. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
cornar (persoană; -i)   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cornar cornarul
plural cornari cornarii
genitiv-dativ singular cornar cornarului
plural cornari cornarilor
vocativ singular —
plural —

cornări   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cornări cornărire cornărit cornărind singular plural
cornărește cornăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cornăresc (să) cornăresc cornăream cornării cornărisem
a II-a (tu) cornărești (să) cornărești cornăreai cornăriși cornăriseși
a III-a (el, ea) cornărește (să) cornărească cornărea cornări cornărise
plural I (noi) cornărim (să) cornărim cornăream cornărirăm cornăriserăm, cornărisem*
a II-a (voi) cornăriți (să) cornăriți cornăreați cornărirăți cornăriserăți, cornăriseți*
a III-a (ei, ele) cornăresc (să) cornărească cornăreau cornăriră cornăriseră
* Formă nerecomandată