|
cornár m. Vest. P. P. Acela care ține plugu de coarne, numit și cornácĭ și cornícĭ. Mold. (Sec. 18). Perceptoru cornărituluĭ. (Sursa: Scriban )
| cornar (persoană; -i) substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | cornar | cornarul | | plural | cornari | cornarii | | genitiv-dativ | singular | cornar | cornarului | | plural | cornari | cornarilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | cornar (obiect; -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | cornar | cornarul | | plural | cornare | cornarele | | genitiv-dativ | singular | cornar | cornarului | | plural | cornare | cornarelor | | vocativ | singular | — | | plural | — | cornar Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt. |