CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. (Sursa: DEX '98 )
A CRONCĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni (Sursa: NODEX )
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă (Sursa: DOOM 2 )
croncăní, croncănésc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme. (Sursa: DAR )
croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. croncăneáscă (Sursa: Ortografic )
croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
croncăni (1 croncănesc)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) croncăni croncănire croncănit croncănind singular plural
croncănește croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) croncănesc (să) croncănesc croncăneam croncănii croncănisem
a II-a (tu) croncănești (să) croncănești croncăneai croncăniși croncăniseși
a III-a (el, ea) croncănește (să) croncănească croncănea croncăni croncănise
plural I (noi) croncănim (să) croncănim croncăneam croncănirăm croncăniserăm, croncănisem*
a II-a (voi) croncăniți (să) croncăniți croncăneați croncănirăți croncăniserăți, croncăniseți*
a III-a (ei, ele) croncănesc (să) croncănească croncăneau croncăniră croncăniseră
* Formă nerecomandată