CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler. (Sursa: DEX '98 )
CUMULÁ vb. I. tr. 1. A deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități etc. 2. A aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. [< fr. cumuler, lat. cumulare]. (Sursa: DN )
CUMULÁ vb. tr. 1. a deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități. 2. a aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. (< fr. cumuler, lat. cumulare) (Sursa: MDN )
CUMULÁ vb. v. însuma. (Sursa: Sinonime )
cumulá vb., ind. prez. 1 sg. cumuléz, 3 sg. și pl. cumuleáză (Sursa: Ortografic )
A CUMULÁ ~éz tranz. 1) (posturi, funcții remunerate) A deține prin cumul; a avea în stăpânire în același timp. 2) (acțiuni, situații, sume de bani etc.) A uni formând o totalitate; a aduna la un loc pentru a face un tot. /<fr. cumuler (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
cumula   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cumula cumulare cumulat cumulând singular plural
cumulează cumulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cumulez (să) cumulez cumulam cumulai cumulasem
a II-a (tu) cumulezi (să) cumulezi cumulai cumulași cumulaseși
a III-a (el, ea) cumulează (să) cumuleze cumula cumulă cumulase
plural I (noi) cumulăm (să) cumulăm cumulam cumularăm cumulaserăm, cumulasem*
a II-a (voi) cumulați (să) cumulați cumulați cumularăți cumulaserăți, cumulaseți*
a III-a (ei, ele) cumulează (să) cumuleze cumulau cumulară cumulaseră
* Formă nerecomandată