DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator. (Sursa: DEX '98 )
A DATORÁ ~éz tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligația morală de recunoștință (cuiva). ~ cuiva viața. [Var. a datori] /Din dator (Sursa: NODEX )
A SE DATORÁ se ~eáză intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator (Sursa: NODEX )
datorá/datorí vb., ind. prez. 1 sg. datoréz/datorésc, 3 sg. și pl. datoreáză/ 3 sg. datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. datoréze/datoreáscă; ger. datorând/datorínd (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
datora   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) datora datorare datorat datorând singular plural
datorează datorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) datorez (să) datorez datoram datorai datorasem
a II-a (tu) datorezi (să) datorezi datorai datorași datoraseși
a III-a (el, ea) datorează (să) datoreze datora datoră datorase
plural I (noi) datorăm (să) datorăm datoram datorarăm datoraserăm, datorasem*
a II-a (voi) datorați (să) datorați datorați datorarăți datoraserăți, datoraseți*
a III-a (ei, ele) datorează (să) datoreze datorau datorară datoraseră
* Formă nerecomandată