DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. (Sursa: DEX '98 )

A DECLAMÁ declám tranz. 1) (texte, mai ales în versuri) A spune pe de rost, expresiv și cu intonație adecvată; a recita. 2) (cuvinte, propoziții) A pronunța cu un ton retoric și emfatic. /<fr. déclamer, lat. declamare (Sursa: NODEX )

DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul și gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i. declám. / cf. fr. déclamer, it., lat. declamare]. (Sursa: DN )

DECLAMÁ vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ◊ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. déclamer, lat. declamare) (Sursa: MDN )

DECLAMÁ vb. v. recita. (Sursa: Sinonime )

declamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declám, 3 sg. și pl. declámă; ger. declamând (Sursa: Ortografic )

declám, a -á v. tr. (lat. de-clamareV. Chem). Recit cu voce tare cu tonu și gesturile cuvenite. V. intr. Vorbesc cu căldură contra cuĭva saŭ contra unuĭ lucru: a declama contra vițiuluĭ. Recitez, debitez pe un ton enfatic. (Sursa: Scriban )