DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. (Sursa: DEX '98 )
DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter]. (Sursa: DN )
DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter) (Sursa: MDN )
DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci. (Sursa: Sinonime )
deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză (Sursa: Ortografic )
A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter (Sursa: NODEX )
A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter (Sursa: NODEX )
deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
deconcerta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deconcerta deconcertare deconcertat deconcertând singular plural
deconcertează deconcertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deconcertez (să) deconcertez deconcertam deconcertai deconcertasem
a II-a (tu) deconcertezi (să) deconcertezi deconcertai deconcertași deconcertaseși
a III-a (el, ea) deconcertează (să) deconcerteze deconcerta deconcertă deconcertase
plural I (noi) deconcertăm (să) deconcertăm deconcertam deconcertarăm deconcertaserăm, deconcertasem*
a II-a (voi) deconcertați (să) deconcertați deconcertați deconcertarăți deconcertaserăți, deconcertaseți*
a III-a (ei, ele) deconcertează (să) deconcerteze deconcertau deconcertară deconcertaseră
* Formă nerecomandată