DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. (Sursa: DEX '98 )
DECONTÁ vb. I. tr. A justifica folosirea unei sume (primite sau provenite dintr-o operație oarecare). [< fr. décompter]. (Sursa: DN )
DECONTÁ vb. tr. 1. a justifica, prin acte, folosirea unei sume de bani primite. 2. a lichida obligațiile de plată prin conturile deschise la bănci, fără folosirea banilor în numerar. (< fr. décompter) (Sursa: MDN )
decontá vb., ind. prez. 1 sg. decontéz, 3 sg. și pl. deconteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. decontéze; ger. decontând (Sursa: Ortografic )
A DECONTÁ ~éz tranz. (sume de bani, cheltuieli, bunuri materiale) A motiva printr-un decont. /<fr. décompter (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
deconta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deconta decontare decontat decontând singular plural
decontează decontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decontez (să) decontez decontam decontai decontasem
a II-a (tu) decontezi (să) decontezi decontai decontași decontaseși
a III-a (el, ea) decontează (să) deconteze deconta decontă decontase
plural I (noi) decontăm (să) decontăm decontam decontarăm decontaserăm, decontasem*
a II-a (voi) decontați (să) decontați decontați decontarăți decontaserăți, decontaseți*
a III-a (ei, ele) decontează (să) deconteze decontau decontară decontaseră
* Formă nerecomandată