DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. (Sursa: DEX '98 )

DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defér. / < fr. déférer, lat. deferre]. (Sursa: DN )

DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre) (Sursa: MDN )

DEFERÍ vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna. (Sursa: Sinonime )

deferí (a acorda un titlu, a trimite în judecată) vb., ind. prez. 1 sg. defér, 3 sg. și pl. deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 sg. și pl. defére (Sursa: Ortografic )

A DEFERÍ defér tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiției un acuzat. ◊ ~ jurământ a depune jurământ (în fața judecății). 2) rar (distincții, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre (Sursa: NODEX )

defér. a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva. (Sursa: Scriban )