DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. (Sursa: DEX '98 )

DEFICIÉNT, -Ă adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puțin decât trebuie. // s.m. și f. Persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente]. (Sursa: DN )

DEFICIÉNT, -Ă I. adj. în deficit; care produce mai puțin decât trebuie. II. s. m. f. cel care prezintă o insuficiență mintală, motrice sau senzorială. (< fr. déficient, lat. deficiens) (Sursa: MDN )

DEFICIÉNT adj. v. defectuos. (Sursa: Sinonime )

deficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. deficiénți; f. sg. deficiéntă, pl. deficiénte (Sursa: Ortografic )

deficiént s.m., pl. deficiénți (Sursa: Ortografic )

deficiént, -ă adj. (lat. déficiens, -éntis. V. eficient). Căruĭa-ĭ lipsește ceva: deficient mental (prost). V. nevoĭaș. (Sursa: Scriban )

DEFICIÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește deficiențe (organice sau mintale); cu deficiențe. Organism ~. Inteligență ~tă. 2) Care se caracterizează prin deficit; cu deficit. Recoltă ~tă. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient (Sursa: NODEX )

DEFICIÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care are deficiențe. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient (Sursa: NODEX )