DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. (Sursa: DEX '98 )
A DELEGÁ delég tranz. (persoane) 1) A însărcina cu o delegație. 2) A numi temporar responsabil de efectuarea sau de organizarea unor lucrări. /<fr. déléguer, lat. delegare (Sursa: NODEX )
DELEGÁ vb. I. tr. A împuternici pe cineva cu dreptul de a acționa (în numele celui care-i dă împuternicirea); a da o delegație cuiva. ♦ A transmite prin delegație (o autoritate, o putere, o creanță etc.). [P.i. delég, se conjugă ca lega. / < fr. déléguer, cf. lat. delegare]. (Sursa: DN )
DELEGÁ vb. tr. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegație. (< fr. déléguer, lat. delegare) (Sursa: MDN )
DELEGÁ vb. v. autoriza. (Sursa: Sinonime )
delegá vb., ind. prez. 1 sg. delég, 3 sg. și pl. deleágă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
delega   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) delega delegare delegat delegând singular plural
deleagă delegați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deleg (să) deleg delegam delegai delegasem
a II-a (tu) delegi (să) delegi delegai delegași delegaseși
a III-a (el, ea) deleagă (să) delege delega delegă delegase
plural I (noi) delegăm (să) delegăm delegam delegarăm delegaserăm, delegasem*
a II-a (voi) delegați (să) delegați delegați delegarăți delegaserăți, delegaseți*
a III-a (ei, ele) deleagă (să) delege delegau delegară delegaseră
* Formă nerecomandată